Era preferata frază a bunicii mele, atunci când se enerva pe cineva.  Arăta cu degetul spre ușă și …valiza și hulubii!

A fost o femeie puternică, dură și resemnată cu viața pe care o trăia.  Era bucuroasă că avea 4 copii, că avea cu ce-i întreține și că la sărbători casa era plină de nepoți.  Bunelul era dimpotrivă o persoană foarte liniștită și mereu mergea la compromis, numai ca în familie să fie liniște și pace și să nu audă fraza asta sarcastică.

Am crescut alături de bunica timp de 10 ani. Când a murit bunelul eu eram nepoata cu care s-a consolat. Am trecut împreună peste multe greutăți.

Niciodată nu a avut încredere în oameni, nu avea padruște prin mahală, deoarece avea în frunte ștampila “străină și rusoaică” și nu obișnuia să se jăluie cuiva de ceea ce o doare.

Erau zile când puteam să privim împreună cum plouă afară și să facem planuri de viitor. Mereu spunea: “Numai să nu fii ca mine, să iai de la viață tot, să fii mândră că ești femeie și în oricare situații să fii tu acea care pune punctul, dacă nu – valiza și hulubii”.

A fost  femeia de la țară care nu a știut ce înseamnă palmă peste față,  druji din colhoz la un ulcior de vin și urlete de genu : „Du-ti fa, du-ti băi!”

A fost femeia care toată viața nu a arătat sentimentele pe față. Plângea doar când privea telenovele și atunci întorcea capul, parcă rușinată de slăbiciunea ei.

A murit în singurătate și asta până acum mă doare.

Uneori revizuiesc în minte zilele și anii ca pe un film de scurt metraj, punând pauză la anumite secvențe. Apoi mă iau în mâini și înțeleg că ei nu i-ar fi plăcut starea mea. Mi-ar fi zis: “Dacă vrei să-ți plângi de milă, valiza și hulubii și marș la Bălți! ”

Încă câteva zile mai sunt până punem punct anotimpului de concedii și valiza și hulubii se vor reîntoarce la vechile treburi cotidiene.

Uneori  e bine să ne amintim de cineva drag, de cineva care a pus bazele propriului caracter.

Dacă vă veți întreba de ce sunt așa cum sunt, ap iată v-am răspuns.